7
Ani de experiență în
Domeniu având acreditare în SSM, SU ȘI PROTECȚIA CIVILĂ
Suntem o echipă de ingineri cu experiență profesională de 7 ani în domeniu securității si sănătății în muncă.
În acest timp am fost preocupați de o pregatire continuă prin urmarea de cursurilor de licență și master la Universitatea Politehnica București – IMST – Ingineria Securității în Industrie, a cursurilor de auditor intern ISO 45001 prin TUV AUSTRIA, cursuri de prim ajutor prin Crucea Roșie, cursuri de evaluarea riscurilor de accidentare și imbolnavire profesională prin AVANGARDE Business Academy prof. dr. Moraru Roland.
In concordanță cu obligațiile angajatorilor din Legea 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă și din Legea 307/2006 privind situațiile de urgență venim în ajutorul angajatorilor pentru a elabora documentația specifică, pentru a desfașura activitățile specifice de instruire, pentru a monitoriza implementarea masurilor prevazute in planul de prevenire și protecție.
Punem accent pe conștientizarea lucratorului în raport cu riscurile la care este expus, utilizând în prezentările noastre material video cu impact puternic, exemple de evenimente reale la cercetarea cărora am participat și consecințele accidentelor de muncă asupra societății, a companiei și nu în utlimul rând a familiei celui implicat.
Elaborarea documentației de protecția muncii respectă cerințele Legii 319/2006 și cuprinde activităţi de prevenire şi protecţie în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, conform prevederilor art. 8 (4) din Legea nr. 319/2006 şi ale art. 14, lit. d) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 319/2006 şi organizarea activităţii de prevenire şi stingere a incendiilor în conformitate cu Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, art.19 lit.a), f), g), h), j), Ordinul MAI.163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de aparare impotriva incendiilor, art.5, lit.a), b), c), d), e), f), g), h), k), l), n), OMAI 712/2005 pentru aprobarea dispozitiilor generale privind instruirea salariatilor in domeniul situatiilor de urgenta, art.7, art.8, al.(1), art.9, lit a), si lit.b), art.10-20, modificat și completat cu OMAI 786/2005.
Avem atestatul GANEx :
– document privind protectia impotriva exploziilor;
– substante inflamabile : gaze, vapori, prafuri/pulberi, ceturi combustibile;
– prevenirea exploziilor;
– oprirea exploziei si/sau limitarea domeniului de explozie
Prevenirea exploziilor si protectia impotriva exploziilor prezinta o importanta majora pentru securitatea lucratorilor deoarece exploziile pun in primejdie viata si sanatatea oamenilor ca un rezultat al efectelor necontrolate ale flacarilor si presiunii (radiatii fierbinti, flacari, unde de presiune, particule proiectate – sfaramaturi zburate), prezentei produselor de reactie toxice si consumul de oxigen din aerul pe care trebuie sa-l inspire acestia. In plus, daunele materiale in cazul unei explozii pot fi deosebit de mari. Pericolul de explozii poate sa apara in toate intreprinderile care lucraza cu substante inflamabile. Acestea includ multe materiale de intrare, produsele intermediare, produse finale precum si degajari ( scurgeri) in procesele de rutina.
Explozia este arderea foarte rapida si violenta a amestecurilor explozive, cu degajare de caldura, lumina si generare de presiuni mari; este improprie folosirea termenului de explozie pentru a desemna spargerea unui recipient presurizat, datorata suprapresiunii interioare sau defectelor de fabricatie.
Exploziile pot fi cauze ale unor incendii, dupa cum, in unele cazuri, si incendiile pot fi cauze ale unor explozii.
Concentratiile explozive sunt amestecuri de gaze combustibile si/sau vapori combustibi si/sau praf al unor substante solide combustibile cu aerul care se exprima in % de volum sau g/m3; in general, o explozie se produce in momentul in care amestecul exploziv are o anumita concentratie si vine in contact cu o sursa de aprindere.
Limita inferioara de explozie este concentratia minima a gazelor, vaporilor sau prafurilor combustibile in aer la care se poate produce explozia; sub limita inferioara de explozie amestecul nu poate sa produca explozia din cauza excesului de aer.
Limita superioara de explozie este concentratia maxima a gazelor, vaporilor sau prafului in aer de la care explozia nu mai este posibila; peste limita superioara de explozie nu mai poate avea loc explozia din cauza lipsei de aer.
Interval de explozie este dat de zona dintre limitele inferioara si superioara de explozie; intervalul de explozie are un rol determinant in stabilirea pericolului de explozie la gaze, lichide, si prafuri combustibile, explozia acestora devenind posibila numai intre aceste limite.
Limitele de explozie nu au o valoare constanta, deoarece amestecurile explozive sunt supuse actiunii unor factori ca: temperatura mediului ambiant, presiunea la care este supus amestecul exploziv etc.. Limitele de explozie, inferioara si superioara, publicate in literatura de specialitate sunt determinate pentru temperatura normala (200C) si presiunea atmosferica. In unele situatii reale, in special in obiectivele industriale, se poate depasi temperatura si presiunea la care au fost determinate limitele de explozie pentru unele substante indicate in literatura de specialitate.
Cu cresterea temperaturii peste cea normala (200C), intervalul de explozie se mareste. Temperatura mediului inconjurator exercita o influenta mai mare asupra limitei superioare de explozie decat asupra celei inferioare. Pentru determinarea practica a limitelor de explozie, cu si mai mare usurinta, in cazul cresterii temperaturii, se poate aplica urmatoarea regula: la ridicarea temperaturii cu fiecare 1000C limita inferioara de explozie scade cu 10% si limita superioara creste cu 15%.
Cu variatia presiunii la care sunt supuse amestecurile explozive, limitele de aprindere sau de explozie ale acestora se modifica. Cresterea presiunii, chiar si pana la 20 atm, nu influenteaza prea mult valoarea limitelor de explozie, dar scaderea presiunii face ca intervalul de explozie sa se reduca considerabil; la o presiune mult scazuta, indiferent de compozitia amestecului, initierea exploziei devine imposibila.
Intre temperaturile de inflamabilitate si limitele de explozie exista o stransa legatura; de aceea, gradul de periculozitate al amestecului exploziv se poate caracteriza fie prin concentratiile limita, fie prin temperaturile limita (in prezenta fazei lichide).
Explozia amestecurilor de praf cu aer depinde de urmatorii factori:
– compozitia chimica a prafului, cantitatea mai mare de substante volatile continute de praf facand ca pericolul de explozie sa fie mai accentuat;
– concentratia prafului, cele doua limite de explozie (ca si in cazul vaporilor si gazelor) depinzand de gradul de dispersie a prafului, umiditate, continut de substante volatile si temperatura; pentru majoritatea prafurilor combustibile limita superioara este destul de ridicata si practic nu poate fi atinsa;
– starea fizica a prafului, pericolul de explozie fiind mai mare cu cat praful este mai fin dispersat;
– compozitia atmosferica si temperatura inconjuratoare, umiditatea, in principiu, micsorand pericolul de explozie, in afara de cazul acelor substante cu care umiditatea intra in reactie; prezenta unor cantitati determinate de gaze inerte in aer micsoreaza sau chiar inlatura pericolul de explozie.
Printre prafurile cu cel mai mare pericol de explozie si incendiu se pot enumera praful de: zahar, amidon, textile, lemn, cereale si faina, materiale plastice, pulberi metalice (de: zirconiu, titan, magneziu, aluminiu etc.).
In general, in timpul unei explozii se dezvVALCEAa si o cantitate mare de caldura, care provoaca dilatarea gazelor rezultate. Pentru majoritatea substantelor, temperatura de explozie este cuprinsa intre 10000C si 30000C; la explozia amestecurilor de prafuri combustibile aceasta este mai scazuta.
Presiune maxima de explozie este presiunea maxima care s-ar produce in cazul ca nu ar exista schimb de caldura intre produsele de ardere si peretii incintei si poate fi calculata cunoscand concentratia, compozitia substantelor respective, starea initiala a sistemului si cantitatea substantelor volatile (in cazul prafurilor). In urma exploziilor amestecurilor, in cladirile industriale inchise, se produc presiuni semnificative capabile sa provoace distrugeri la cladiri. Cu cat efectul presiunii dureaza mai putin, in urma unei explozii, cu atat distrugerea este mai redusa.
Timpul de explozie este timpul de actionare a solicitarii dinamice din explozie. Acest timp variaza de la sutimi de secunda (cazul amestecului de hidrogen-aer) pana la zecimi de secunda.
Pentru a garanta ca cerinţele de securitate şi de sănătate sunt respectate şi orice deteriorări sunt depistate şi remediate la timp. angajatorul este obligat să ia masurile necesare pentru ca echipamentele de muncă, care sunt supuse unor influente ce pot genera deteriorări susceptibile de a fi la originea unor situaţii periculoase, să facă obiectul:
– unor verificări periodice şi, dacă este cazul, unor încercări periodice efectuate de persoane competente, în conformitate cu legislaţia şi/sau cu practicile naţionale;
– unor verificări speciale, efectuate de persoane competente, în conformitate cu legislaţia si/sau cu practicile naţionale, de fiecare data când s-au produs evenimente excepţionale susceptibile să aibă consecinţe dăunătoare asupra securităţii echipamentului de muncă, cum ar fi modificări ale procesului de muncă, accidente, fenomene naturale, perioade prelungite de neutilizare.
Pentru a-si indeplini obligatiile privind asigurarea securitatii si sanatatii lucratorilor aflati in potential pericol in atmosfere explozive, angajatorul asigura elaborarea si actualizarea unui document privind protectia impotriva exploziilor.
Documentul privind protectia impotriva exploziilor demonstreaza ca:
– au fost determinate si evaluate riscurile de explozie;
– se iau masuri adecvate pentru protectia lucratorilor impotriva exploziilor;
– a fost facuta clasificarea pe zone a locurilor unde pot sa apara atmosfere explozive;
– au fost stabilite locurile carora li se aplica masurile pentru protectia sanatatii si securitatii lucratorilor aflati in potential pericol in atmosfere explozive;
– locul de munca si echipamentul de munca, inclusiv dispozitivele de avertizare, sunt proiectate, realizate si intretinute conform normelor de protectia muncii
– s-au luat masuri pentru utilizarea in conditii de securitate a echipamentului de lucru.
Documentul privind protectia impotriva exploziilor este elaborat anterior inceperii activitatii si trebuie actualizat de angajator cand locul de munca, echipamentul de lucru sau organizarea muncii sufera schimbari, extinderi ori transformari semnificative.